Opt candidați pe loc, la Poliția Română
Publicat de Cosmin Meca, 24 ianuarie 2018, 15:00
Peste 6.000 de persoane s-au înscris pentru a candida pe unul dintre cele 770 de posturi de ofiţeri, agenţi şi personal contractual scoase la concurs din sursă externă şi prin reîncadrare în Poliţia Română. Urmează ca aceştia să susţină probele de concurs specifice fiecărei specializări.
Până vineri, 19 ianuarie, 3.060 de candidaţi s-au înscris pentru a candida pe cele 319 posturi de ofiţer de poliţie scoase la concurs.
De asemenea, pentru cele 268 de posturi de agent de poliţie, s-au înscris 2.870 de candidaţi, iar pentru cele 183 de posturi de personal contractual s-au înscris 258 de persoane.