Opt morți și 137 de răniţi în urma furtunii de ieri
Publicat de Puiu Vulea, 18 septembrie 2017, 10:45
O furtună puternică a afectat ieri judeţele din vestul ţării. Potrivit unui ultim bilanţ, opt oameni au murit și 137 au fost răniţi. Vântul puternic a rupt şi smuls din rădăcini sute de arbori şi a luat pe sus mai multe acoperişuri. Zeci de localităţi din Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara au fost lipsite parţial sau total de electricitate. Armata a fost chemată să intervină pentru deblocarea drumurilor şi căilor ferate, spune premierul Mihai Tudose. În mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Timiş, cel mai afectat de vijelii, cursurile sunt suspendate.
Alina Bujancă, Radio România:
Victime şi pagube a produs furtuna de ieri şi în judeţul Bistriţa Năsăud.
Cristiana Sabău, Radio România:
Nici județul Arad nu a fost ocolit de probleme iar ISU a intervenit cu toate subunitățile.
Ioan Suciu, Radio România:
Premierul Mihai Tudose a anunţat că executivul va acorda ajutoare financiare pentru comunităţile afectate de furtuna de ieri din vestul ţării. Şeful guvernului a precizat că ministrul de interne Carmen Dan se va deplasa astăzi în zonă pentru o primă evaluarea pagubelor şi a apreciat că pagubele sunt însemnate:
Mihai Tudose:
Mihai Tudose a mai spus că, săptămâna viitoare, va începe punerea în funcţiune a unui sistem de alertare a populaţiei prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă.
Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat într-un interviu acordat Radio România, că toate categoriile de arme au fost mobilizate în zonele afectate de furtuna de ieri.
Carmen Dan: