Opt roluri celebre care au pus in pericol viata actorilor
Publicat de Cosmin Meca, 3 aprilie 2016, 16:20
Pentru unii actori, conform site-ului cinemagia.ro, a merge la extrem – din punct de vedere fizic, mental şi intelectual – este condiţia necesară pentru a-i face să dea ce e mai bun; este cazul lui Daniel Day-Lewis, care de fiecare dată când ia un nou rol ştim că acesta vine cu un dram de nebunie. Totuşi, actoria vine la pachet în unele cazuri cu riscuri majore pentru sănătate. Uneori „intrarea în pielea personajului” se poate traduce prin „pericol de moarte”. Iată câteva exemple de roluri care i-au dus, pe actorii care le-au jucat, în situaţii limită, ce le-au pus viaţa în pericol.
Tom Hanks se infectează cu stafilococ în timpul filmărilor la Cast Away
Cast Away – în regia lui Robert Zemeckis – îl are în rolul principal pe Tom Hanks, aruncat pe o insulă pustie, unde rămâne cea mai mare parte a timpului.
În timpul filmărilor în insulele Fiji, Hanks, intrând în pielea personajului, nu şi-a tratat o rană la picior, care s-a infectat cu stafilococ.
Atunci când, în sfârşit, a ajuns la medic, a aflat că era la un pas de septicemie, cu risc major de deces
Posibil cel mai bun film al lui David Lynch, The Elephant Man îl are pe actorul britanic John Hurt în rolul lui John Merrick, un personaj real a cărui diformitate l-a împins să devină „vedetă” de circ, suferind însă toată viaţa, fizic şi psihic, din cauza afecţiunii lui.
Dificultăţile nu l-au ocolit nici pe actor, care a fost făcut să semene cu personajul printr-o protetică dificilă, care i-a pus de mai multe ori viaţa în pericol, ţinând cont că putea respira doar stând în picioare.
Ceea ce, se pare, i-a provocat moartea şi adevăratului John Merrick.
Pentru a putea juca rolul boxerului Jake LaMotta la bătrâneţe, De Niro s-a îngrăşat de la 70 de kilograme până la aproape dublu, ceea ce a avut un impact negativ asupra sănătăţii: postură, respiraţie, şi chiar vorbit.
S-a ajuns chiar la oprirea producţiei, întrucât Martin Scorsese începuse să se teamă că actorul va face un atac de
Filmul plasat în lumea surferilor i-a cerut actorului să intre în rol.
Dar surful este un sport riscant, după cum relatează un martor ocular:
„Butler a fost imobilizat sub apă de două valuri consecutive, fiind apoi lovit în cap de alte patru sau cinci, ajungând în cele din urmă pe stânci înainte să poată fi scos afară. Şi chiar pe vreme bună, în acel loc valurile ajung uşor la trei metri. Atunci când Butler a fost, în cele din urmă, scos din apă, avea acea privire în gol pe care o au oamenii salvaţi dintr-un pericol de moarte”.
Din cauza antrenamentelor pentru scenele de box (devenite faimoase), Swank a făcut o rană la talpa piciorului care – la fel ca şi în cazul lui Hanks – s-a infectat cu stafilococ.
Mai straniu, deşi rana o împiedica să meargă, Swank nu l-a anunţat pe regizorul Clint Eastwood pentru a nu încetini producţia.
Acesta a aflat mult mai târziu, dintr-un interviu al actriţei.
Stallone, renumit pentru că nu a apelat la dubluri pentru scenele riscante, i-a cerut colegului de platou de la Rocky IV, Dolph Lundgren, să nu simuleze un knock-out.
Lundgren l-a lovit pe Stallone cu atâta putere încât i-a provocat o inflamaţie a pericardului care i-a pus inima în pericol, fiind dus de urgenţă la spital şi ţinut la terapie intensivă timp de nouă zile.
Rănirea a fost comparată cu cea provocată de un accident auto grav.
Pentru rolul soldatului Pyle din Full Metal Jacket, D’Onofrio s-a îngrăşat cu 35 de kilograme, transformându-se din îngrijit şi arătos într-un bărbat „masiv şi neîndemânatic” (după spusele lui Kubrick).
Lucrul nu a fost fără consecinţe: plusul de greutate combinat cu scenele de instrucţie militară i-a provocat actorului o rănire la genunchi care a cerut o complicată operaţie de reconstrucţie.
Printr-o întâmplare dramatică a trecut şi actorul Buddy Ebsen, care a câştigat rolul Omului de Tinichea în celebrul musical Vrăjitorul din Oz.
Pentru rol, i s-a cerut actorului să fie vopsit pe corp cu o vopsea metalizată care să dea credibilitate personajului. După nouă zile de filmări, Ebsen a făcut o reacţie alergică la vopseaua pe bază de pulberi de aluminiu.
Transportat la spital unde a rămas două săptămâni, a fost înlocuit pe platou de Jack Haley, pierzând astfel unul dintre cele mai celebre roluri de musical.