Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Orchestra de Cameră Radio prezintă concertul ,,100% Mozart” pe scena Sălii Radio

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 18 noiembrie 2016, 10:07

La împlinirea a 225 de ani de la trecerea în eternitate a lui Wolfgang Amadeus Mozart, Orchestra de Camera Radio, dirijată de Cristian Oroșanu și având-o ca solistă pe pianista Dana Borșan, prezintă miercuri, 23 noiembrie, ora 19.00, la Sala Radio, concertul intitulat ,,100% Mozart.

 

Programul concertului cuprinde trei lucrări scrise de Mozart la vârste timpurii și poate fi considerat o evidenţiere a genialităţii creatoare de care a dat dovadă, inclusiv prin maturitatea şi originalitatea acestora. Un exemplu în acest sens este Simfonia nr. 4 KV 19 în Re major,  compusă în anul 1765, la doar nouă ani. Lucrarea cuprinde trei părţi – Allegro, Andante, Presto – şi a fost scrisă la Londra, în perioada în care Wolfgang Amadeus îl cunoscuse pe Johann Christian Bach.

 

Compus 12 ani mai târziu, la Salzburg în anul 1777, Concertul nr. 9 KV 271 în Mi bemol major, Jeune homme, pentru pian şi orchestră și compus din trei părţi – Allegro, Andantino, Rondo-Presto – a intrat în galeria capodoperelor universale și a fost descris de pianistul Alfred Brendel drept „una dintre cele mai mari minuni ale lumii”.

 

Tot la Salzburg, însă cu trei ani mai devreme, în anul 1774, a fost compusă şi Simfonia nr. 29 KV 201 în La major. Cuprinzând patru părţi – Allegro moderato, Andante, MenuettoAllegretto şi Allegro con spirito -, aceasta reprezintă unul dintre roadele muzicale ale genialităţii componistice cu care a fost înzestrat Mozart, dar şi ale grijei şi valorilor educative cu care tatăl, Leopold Mozart, şi-a susţinut permanent fiul.

 

Concertul ,,100% Mozart” poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

 

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

 

 

BIOGRAFII

 

Cristian Oroșanu

Cristian Oroşanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor-şef permanent al Filarmonicii din Braşov, iar colaborarea sa cu Radio România a început înaintea carierei de dirijor, acesta fiind timp de cinci ani cornist în Orchestra Naţională Radio.

 

Absolvent a două Facultăţi ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, una de Interpretare şi cealaltă de Dirijat orchestră la clasa dirijorului Cristian Brâncuşi, acesta s-a perfecţionat în particular, sub îndrumarea celebrului profesor Constantin  Bugeanu.

 

Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborări deosebite cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Române Iaşi, repertoriul său liric cuprinzând peste 35 de titluri.

 

Pentru activitatea artistică, a fost recompensat în 2005 cu premiul Criticii Muzicale din România.

 

Atras de latura pedagogică, Cristian Oroşanu a fost trei ani profesor de dirijat la Academia de muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca (începând din 1999), conduce o clasă de dirijat la Academia de muzică din Iaşi (din 2010) şi a girat mai multe cursuri de măiestrie desfășurate în perioada 2011 – 2014 la Filamonica ,,Moldova” din Iaşi, Opera Naţională Română Iaşi şi la Filarmonica din Braşov.

 

Dirijorul Cristian Oroşanu este fondatorul orchestrei de cameră ,,Kamerata Kronstadt” şi deţine titlul de doctor în muzică.

 

Numeroaselor sale prezențe pe scenele muzicale din România li se adaugă o bogată activitate profesională desfășurată în Europa unde s-a aflat la pupitrul unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a.

 

În anul 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca, iar în Japonia, are o relaţie deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra. În ultimii ani, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich şi  Ingo Metzmacher.

 

 

 

Dana Borșan

 

Interpretă fascinantă, cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Profesor univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, aceasta este, din anul 2000, solist-concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio .

 

Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene, la Hochschule der Künste din Berlin, discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava, Dana Borşan  a urmat cursuri de măiestrie  cu Hans Leygraf, la Mozarteum – Salzburg şi Helene Boschi, la Weimar.

 

Debutul său concertistic a avut loc la doar 12 ani cu Rondo-Concert pentru pian şi orchestră în re major de Mozart și a confirmat apariţia unui talent neobişnuit. În scurt timp tânăra artistă avea să cucerească numeroase premii în competiţii naţionale, să concerteze alături de orchestra Filarmonicii „George Enescu”, de orchestra Studio a Radiodifuziunii Române, precum şi orchestrele filarmonicilor din Cluj, Târgu Mureş, Braşov.

 

Un moment decisiv în cariera sa l-a constituit dobândirea  Premiului II şi a Medaliei de argint la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, Concursul „Robert Schumann” de la Zwickau. Interpretarea aleasă, controlul emoţional perfect, construcţia arhitecturală, au fost  câteva dintre calităţile ce i-au adus acest premiu, la vârsta de 19 ani, propulsând-o în viaţa de concert internaţională.

 

Numele Danei Borşan apare constant, de peste 40 de ani, pe afişele tuturor filarmonicilor din România şi în programe de concert din străinătate. A susţinut, în 17 ţări (Germania, Franţa, Italia, Irlanda, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.),  peste 900 de concerte şi recitaluri, propunând de fiecare dată programe de substanţă, cu repertorii diverse, adevărate provocări pentru evoluţia oricărui pianist.

A cântat pe scene de prestigiu din Berlin, Dresda, Stuttgart, Essen, Paris, Bruxelles, Varşovia, Viena, Sydney, Budapesta, Oslo, Hong-Kong, Bologna, Assisi, Aberdeen, Cork etc.  Cea mai consecventă şi susţinută prezenţă concertistică a artistei se înscrie în spaţiul german.

 

A colaborat cu peste 200 de dirijori, printre care: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Misha Katz, Daisuke Soga, Alexis Hauser, Jin Wang, Francesco Rettig, Sebastien Rouland, Erwin Acel, Emil Simon, Tadeo Nakajima, Paul Nadler, Manfred Ramin, Jochen Wohner, Otakar Thrlik, Emil Tabakov, Cristoph Adt, Dejan Savic, Mark Mast, Mihail Secikin, Alexandru Samoila, Amaury de Closel ,Corneliu Dumbraveanu, Ludovic Bacs, Ion Baciu, Remus Georgescu,  Ilarion Ionescu-Galaţi, Ovidiu Bălan,  Petre Sbarcea, Iosif Conta,  Mihai Agafitei,  Antal Jancsovics, Vlad Conta, Dumitru Goia, Cristian Neagu, Tiberiu Soare, Radu Popa, etc.

 

Repertoriul pianistei include peste 50 de concerte pentru pian și orchestră, precum și  programe consistente, atractive de recital și de  muzică de cameră.

 

Solistă concertistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, Dana Borşan a încheiat în anul 2006 un proiect  deosebit – Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră – de W.A. Mozart –, eveniment în premieră în viaţa muzicală românească, concretizat în concerte susţinute alături de Orchestra de Cameră Radio şi o serie de opt  CD-uri editate de Casa Radio.

 

Un alt proiect realizat este Integrala Sonatelor pentru vioară şi pian de W.A.Mozart  împreună cu violonistul  Alexandru Tomescu, recitaluri  care s-au bucurat de aprecierea publicului.

 

Până în prezent, artista a realizat 16 apariţii discografice la case de discuri precum Eterna, KU.Classics, Electrecord și Casa Radio,  are peste 1600 de minute înregistrate la Radio România și a fost invitată în cadrul a numeroase emisiuni radio şi TV în România, Moldova, Germania, Ungaria.  Pentru activitatea sa deosebită a fost distinsă cu premiile Uniunii Criticilor Muzicali (1991 şi 2006) şi al revistei “Actualitatea muzicală”(1998), cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de cavaler (2011) și Ordinul “Meritul pentru  învăţământ “(2004)  acordate de Președinția  României.

 

În paralel, Dana Borşan  susţine şi o activitate didactică remarcabilă;  conduce din anul 1990 o clasă de pian, studenţii săi obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale și a contribuit la formarea unor tineri artiști cunoscuți în viața de concert din România și din străinătate: Toma Popovici, Csiki Boldizsar, Andrei Licaret, Raluca Ouatu, Rebeca Omordia, Alexandra Costin, Alexandru Petrovici, Amalia Bonciocat, Daniel Dascalu, Carmen Rotaru, etc .De asemenea, aceasta a susţinut  cursuri de măiestrie la  Catania, Stuttgart, Wuppertal, Essen şi, în cadrul programului Erasmus-Socrates, la universităţile din Weimar, Stuttgart, Paris, Viena, Nurnberg, Cork şi Oslo și a participat ca membru în juriile unor concursuri  internaţionale din Hong Kong, Oslo (Grieg), Guerande, Bucureşti (Enescu), Cluj (Mozart), Arad (Beethoven) etc…

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:59

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este...

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 09:00

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de...

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
Ministrul-Apararii-din-Polonia-Wladyslaw-Kosiniak-Kamysz-si-secretarul-de-stat-Simona-Cojocaru-la-Brigada-Multinationala-Sud-Est-din-Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National joi, 19 decembrie 2024, 17:35

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele pro-europene să revină la...

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri
National joi, 19 decembrie 2024, 16:56

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă

Podul Giurgiu - Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de...

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă