Orlando Bloom, ambasadorul Bunăvoinței pentru UNICEF – în Ucraina
Publicat de Lica Simona, 26 martie 2023, 16:17
Actorul britanic, Orlando Bloom, ambasadorul Bunăvoinței pentru UNICEF, a mers într-o vizită în Ucraina, unde s-a întâlnit cu mai mulţi copii, aflaţi într-un centru special, amenajat într-o staţie de metrou – transmite Ukrinform.
”Am ajuns în Ucraina, în prima mea călătorie, din 2016. Nici nu-mi puteam imagina că războiul s-ar putea răspândi în toată țara. Dar, astăzi, am avut norocul să aud râsetele celor mici, la punctul pentru copii ”Împreună”, care este susținut de UNICEF – un loc sigur, cald și confortabil, unde copiii se pot juca, învăța și primi sprijin psihosocial” – a scris Bloom, pe Instagram, într-un mesaj postat, sâmbătă seară.
Potrivit actorului, există peste 180 de astfel de centre: ”Cel pe care l-am vizitat, astăzi, este deschis în subteran, într-o stație de metrou, pentru siguranța copiilor. În fiecare zi, pentru câteva ore, părinții își pot lăsa copiii aici și le pot oferi un sentiment de normalitate, posibilitatea de a se juca și de a fi, pur şi simplu, copii. Există, de asemenea, o mulțime de rechizite pentru meșteșuguri, astfel încât copiii să se exprime creativ, departe de presiunile, care se acumulează într-o zonă de război. Copiii din Ucraina au nevoie să le fie înapoiată copilăria” – a subliniat Orlando Bloom.
Conform datelor UNICEF, aproximativ 3,3 milioane de copii din Ucraina au nevoie de ajutor, iar 1,5 milioane dintre ei sunt traumatizați de război.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.