OSCAR 2017: „Moonlight” a fost desemnat cel mai bun film dupa o gafa de proportii
Publicat de Cosmin Meca, 27 februarie 2017, 12:30
Musicalul „La La Land” a câștigat șase statuete la gala din 2017 a premiilor Academiei americane de film, dar a pierdut trofeul atribuit celui mai bun film, care a fost acordat în cele din urmă producției „Moonlight”, deși inițial Warren Beatty a comis o eroare și a acordat premiul peliculei regizate de Damien Chazelle, relatează Agerpres.
Eroarea a fost una câtuși de puțin obișnuită la o gală de decernare a Oscarurilor, provocând confuzie și frustrare, în special în rândul producătorilor „La La Land”, care primiseră deja statuetele. Actorul Warren Beatty și-a justificat eroarea prin faptul că i s-a dat un plic greșit, în care era numele câștigătoarei de la categoria cea mai bună actriță, Emma Stone („La La Land”).
La rândul său, Casey Affleck a fost desemnat cel mai bun actor pentru rolul din „Manchester by the Sea”. În discursul său de mulțumire, actorul de 41 de ani i-a adus un omagiu regizorului și scenaristului „Manchester by the Sea”, Kenneth Lonergan.
Regizorul „La La Land”, Damien Chazelle, a devenit, la 32 de ani, cel mai tânăr regizor care a câștigat vreodată un Oscar.
Comedia muzicală „La La Land” a câștigat în cele din urmă șase premii din 14 nominalizări, inclusiv cele pentru cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun cântec original „City of Stars”.
Mahershala Ali a primit premiul pentru rol secundar masculin pentru rolul din „Moonlight”, care a fost primul Oscar câștigat vreodată de un actor musulman, iar Viola Davis, în rochie roșie și cu ochii în lacrimi, a fost premiată cu un Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul unei femei înșelate din „Fences”, în care apare alături de Denzel Washington, care este și regizorul filmului.
Sursa: Agerpres
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.