Țăndărică, Fanfara 10 Prăjini și Rona Hartner, la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 11 decembrie 2015, 10:21 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:05
Ovidiu Lipan Țăndărică lansează în această iarnă un nou proiect muzical în stil balcanic, alături de bunii săi prieteni Rona Hartner, Stelu Enache, Costică Panțâru și Fanfara 10 Prăjini și Grupul Balcano. Artiștii vor susține o serie de cinci concerte în țară, la Tupilați (Neamț), Bacău, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Craiova.
Conceptul de „explozie balcanică” a fost produs în urmă cu patru ani pe scena mare a Sălii Palatului din București, iar de atunci, proiectul a participat la numeroase evenimente naționale și internaționale. Un concept care s-a șlefuit de-a lungul timpului sub conducerea neobosită a maestrului Ovidiu Lipan Țăndărică și s-a îmbogățit continuu prin colaborări cu numeroși artiști talentați.
„Pentru Ovidiu Lipan Țăndărică colaborare este sinonim cu prietenie. O asemenea prietenie puternică debutează în anul 1999, alături de Fanfara 10 Prăjini, condusă excepțional de talentatul muzician Costică Pantâru. Împreună au exploatat, în compoziții proprii și originale, melodii tradiționale românești din toate zonele țării și din estul Europei. Anul 2004 a însemnat pentru Stelu Enache debutul pe scenă, debut care a avut loc într-un concert aniversar Ovidiu Lipan Țăndărică. Cinci ani mai târziu, Ovidiu Lipan Țăndărică o întâlnește pe artista Rona Hartner, cei doi cântând pentru prima dată la Paris Jazz Festival. Elementul balcanic este susținut de prestația profesionistă a Grupului Balcano”, precizează organizatorii spectacolului de la Craiova. Un reper important pentru acest concept este spectacolul „The Balkanik Explosion” din anul 2011, de la Sala Palatului, primit atât de bine de public încât, deși fusese anunțat pentru 90 de minute, programul s-a extins ad-hoc la trei ore.
Repertoriul proiectului muzical Ovidiu Lipan Țăndărică & Rona Hartner, la care Stelu Enache este adesea invitat special, variază de la piesele originale ale artistului Ovidiu Lipan Țăndărică: Tango Toledo, Balerina, Ave Maria, Margareta și melodii armenești compuse în coproducție: Natalis, Trandafirlu, Bachița, până la piese tradiționale românești foarte cunoscute și îndrăgite: Sârba lui Jenică, Hora Moldovenească, Sârba de la Cozmești, Ciocârlia.
Pe scena Casei de Cultură a Studenților din Craiova vor urca pe 21 decembrie 2015, începând cu ora 20:00, Ovidiu Lipan Țăndărică (tobe, darboca), Rona Hartner (voce) – care va purta o ținută specială Mirela Martin, Stelu Enache (voce) – invitat special, Panțâru Brass (cinci suflători din Fanfara 10 Prăjini) și Grupul Balcano (Adrian Stavian – clape, Stefan Crăciun – chitară, Narcis Chiamil – chitară). Biletele se vor pune în curând în vânzare, la prețul de 60 lei.