Panica in Turcia! Al doilea atentat in doua zile la Ankara
Publicat de Cosmin Meca, 18 februarie 2016, 14:11
O explozie s-a produs astăzi în sud-estul Turciei la trecerea unui convoi militar, mai multe persoane fiind rănite, au anunțat surse din cadrul securității. Atentatul vine la o zi după un atac cu mașină capcană în capitala Ankara, în urma căruia și-au pierdut viața 28 de persoane. Premierul Turciei afirmă că o grupare a kurzilor sirieni a comis atentatul de aseară din Ankara în colaborare cu rebelii kurzi din Turcia. Potrivit presei, poliţia turcă l-a identificat pe autor ca fiind un sirian apropiat de miliţiile kurde, care a intrat în ţară ca refugiat. Premierul Davutoglu spune că atentatul demonstrează că gruparea kurzilor din Siria este o organizaţie teroristă şi că este nevoie de cooperarea aliaţilor pentru a o combate. Reuters notează că după atentat, Turcia a bombardat ţinte kurde din nordul Irakului, iar autorităţile afirmă că zeci de militanţi au fost ucişi.