Parc fotovoltaic, în apropierea municipiului Drobeta – Turnu Severin
Publicat de Lica Simona, 27 octombrie 2024, 10:30
Un nou parc fotovoltaic va fi construit în apropierea municipiului Drobeta – Turnu Severin, care ar putea deveni, astfel, independent energetic. Autorităţile locale au obţinut banii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar investiţia va asigura o cantitate de energie electrică de aproape 7 milioane de kilowaţi anual.
Corespondentul Radio România, Mihai Bădescu:
25 de milioane de lei este suma atrasă pentru a asigura energia necesară cu ajutorul unei surse regenerabile, realizând astfel şi o economie importantă la buget.
Marius Screciu, primar: Acest parc fotovoltaic ne va permite să devenim independenţi energetic. Vorbim de faptul că vom economisi aproximativ 6 milioane de lei pe an, 1.5 milioane de euro, bani extrem de necesari comunităţii.
Reporter: Se vor face demersuri şi pentru o investiţie de stocare a energiei suplimentare.
Laurenţiu Ochiuleţ, consilier: Prin capacitatea nou creată, aproximativ 4,68 megawaţi, parcul fotovoltaic va acoperi în întregime consumul UAT Drobeta. Încercăm să găsim baterii, pentru asigurarea energiei, în perioada în care nu există producţie noaptea şi să o consumăm pe cea produsă, ziua, în surplus.
Reporter: Investiţia are termen de realizare 24 de luni, dar autorităţile vor să o finalizeze mai devreme.
Sursa: Rador