Parcuri în pădurea gorjeană
Publicat de Liviu Goga, 24 aprilie 2019, 09:08
Spații de agrement în pădure. Este propunerea ministrului Apelor și Pădurilor pentru autoritățile care au în apropiere păduri. Acestea ar putea fi administrate de primării și transformate în parcuri de distracții, cu tiroliene, trasee de biciclete ori zone de promenadă. Două astfel de locuri ar putea fi înființate în pădurea de la Drăgoieni, în apropiere de Târgu Jiu, și la Novaci. Ministrul Ioan Deneș le-a propus soluția autorităților. Legea este de partea lor, iar zonele ar putea fi transformate în adevărate parcuri de distracții. După ce a vizitat și pădurea unde se organizează petreceri câmpenești, la Drăgoieni, ministrul a explicat că aceasta este potrivită pentru un astfel de parc.