Paris: A început restaurarea vitraliilor Catedralei Notre-Dame
Publicat de Lica Simona, 31 iulie 2022, 13:42
Ȋn Franța, a început renovarea interioarelor Catedralei Notre-Dame din Paris. Opt ateliere franceze oferte participă la restaurarea vitraliilor, care au fost acoperite de fum și de cenușă, în timpul incendiului din aprilie 2019, care a distrus o parte a celebrului obiectiv parizian.
Artiști în arta sticlăriei și pictori francezi sunt ajutați, în această amplă si migăloasă acțiune, de pictori de vitralii de la atelierul Catedralei din Koln. Este vorba despre vitraliile din naos, sacristie și din locul rezervat corului, salvate din flăcări. Un atelier din Troyes, departamentul Aube, se ocupă de restaurarea vitraliilor de mari dimensiuni, care măsoară de la 3 metri lățime până la 8 sau 9 metri înălțime. Peste 15 sticlari și pictori de vitralii folosesc tehnici speciale, astfel încât să nu se altereze culorile și să redea strălucirea ferestrelor din sticlă pictată. Vitraliile din interiorul capelei sunt restaurate, chiar în catedrală.
Ȋn aprilie 2019, Catedrala Notre-Dame din Paris a fost victima unui puternic incendiu. Ȋntr-un efort de solidaritate, venit din toate colțurile lumii, s-au strâns fonduri pentru restaurarea monumentului. Planul este ca, în 2024, când Parisul va găzdui Jocurile Olimpice, Catedrala Notre-Dame să poată fi redeschisă publicului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.