Parlamentarii nu pot fi comercianți!
Publicat de Liviu Goga, 6 martie 2018, 16:25
Parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene nu pot avea calitatea de comerciant persoana fizică. Curtea Constituţională a admis contestaţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis la modificările operate de Parlament Legii 161 pe 2003, care eliminau o astfel de incompatibilitate pentru aleşi, a transmis redactorul RRA Mădălina Verman. Şeful statului susţinea în sesizare că diminuarea standardelor de integritate aduce atingere statului de drept şi încalcă legea fundamentală. Preşedintele Klaus Iohannis a reclamat şi încălcarea procedurii de adoptare a actului normativ.