Parlamentul European: Salariile nu vor mai fi secrete
Publicat de Lica Simona, 1 aprilie 2023, 13:39
Potrivit unei măsuri, adoptate de Parlamentul European, angajatorul va fi obligat să spună salariaților, la cerere, cât câștigă colegii lor, care ocupă aceeași funcție, pentru mai multă transparență și egalitate salarială. Decizia a venit, după ce Parlamentul a constatat că, în Uniunea Europeană, femeile câștigă, în medie, cu 13 la sută mai puțin decât bărbații, care ocupă același job.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, normele prevăd că lucrătorii și reprezentanții lor vor avea dreptul de a primi informații, clare și complete, despre nivelurile de salarizare, individuale și medii, defalcate, în funcție de gen. Secretul salarial va fi interzis, precizează sursa citată.
Pentru ca această directivă să intre în vigoare, CE va trebui să aprobe, oficial, acordul ,înainte ca textul să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile reguli vor intra în vigoare, la douăzeci de zile de la publicarea lor.