Particule de praf saharian se vor menţine deasupra teritoriului României, inclusiv mâine
Publicat de Alin Cirtina, 1 aprilie 2024, 17:22
Depuneri vor fi observate în vest, nord şi centru. Nori denşi de praf şi nisip din Sahara au revenit şi pe cerul Greciei, după ce au afectat, săptămâna trecută, mai multe ţări europene. Medicii eleni au recomandat persoanelor vulnerabile să evite exerciţiile şi muncile obositoare în aer liber şi să poarte măşti faciale şi ochelari de soare.
Pneumologii au explicat că praful african transportă particule care pot pătrunde în polen, în bacterii şi ciuperci, creând un amestec toxic şi periculos pentru corpul uman şi în special pentru sistemul respirator. La Salonic, ceaţa a provocat întârzieri ale unor curse aeriene.
Sursă: RADOR
Sursă: arhivă – pexels.com