Partide politice cu doar 3 membri
Publicat de Cosmin Meca, 29 aprilie 2015, 23:52
Proiectul de lege privind înfiinţarea partidelor politice şi cel care reglementează finanţarea acestora au fost retrimise, pentru o săptămână, de plenul Camerei Deputaţilor la Comisia de cod electoral, în vederea clarificării unor neconcordanţe.
Decizia de retrimitere la Comisia de cod a celor două legi a fost luată de comun acord de către liderii grupurilor parlamentare. După cum a explicat secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, motivul a fost acela că există unele diferenţe între raportul discutat în comisie şi cel prezentat Biroului Permanent.
Membrii Comisiei de cod electoral au la dispoziţie o săptămână să pună în acord textul raportului prezentat cu discuţiile din cadrul ultimei şedinţe. Documentele prevăd, între altele, înfiinţarea unui partid politic cu doar trei membri şi posibilitatea ca formaţiunile politice să poată împrumuta bani prin virament bancar de la persoane fizice şi juridice.