Pas de Ștrengar
Publicat de Cosmin Meca, 11 iunie 2015, 08:31
Societatea Culturală “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, lansarea volumui de poezie “Pas de ştrengar pe strada copilăriei”, carte scrisă de vâlceanca Aura Popa.
“Pas de Ştrengar pe Strada Copilăriei reprezintă o lectură agreabilă, destinată tuturor celor care vor să readucă Raiul în liniştea intimităţii lor, să revadă lumea prin ochii plini de sinceritate – dar şi exuberanţă – ai copilului, să-şi vindece durerile aplicând peste răni balsamul magicei vârste. Un premiu special merită ALINA ASTĂLUȘ, ce semnează grafica și coperta lucrării (ilustratoarea are o frumoasă colaborare și cu poeta bucureșteană Luminița Zaharia sau cu poeta botoșăneană Ana Maria Gîbu). Referitor la mesajul fundamental al prezentei cărţi, se impune să rememorăm cuvintele pline de farmec şi învăţăminte ale lui Gaston Bachelard: Copilăria durează toata viaţa. Ea se întoarce mereu pentru a însufleţi secţiuni mari ale vieţii de adult. Poeţii ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit…” după cum scrie editorul, poetul și publicistul vrâncean Gheorghe A. Stroia pe coperta a doua a volumului.