Patronii din Olt contestă în instanță amenzile de la ITM
Publicat de Cosmin Meca, 9 iulie 2016, 10:44
Aproximativ 30 de patroni din Olt, amendaţi de către inspectorii de muncă în primele şase luni ale acestui an, au contestat în instanţă sancţiunile.
Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, din totalul celor aproximativ 90 de sancţiuni contravenţionale aplicate, pe parcursul celor şase luni din acest an de către inspectorii de muncă, circa 30 de amenzi au fost contestate de către agenţii economici.
Cele mai multe contestaţii sunt pentru munca la negru, dat fiind cuantumul amenzilor care se aplică în aceste situaţii şi imposibilitatea contravenienţilor de a achita jumătate din minimul amenzii aşa cum se întâmplă în cazul sancţiunilor aplicate pe linie de protecţia muncii.