Patronul fabricii de lapte Brădet spune că a luat toate măsurile (audio)
Publicat de Liviu Goga, 1 martie 2016, 22:46
Patronul Fabricii de Lactate Brădet, Marius Badea, a declarat astăzi că va acorda instituţiilor statului tot sprijinul său, pentru a se afla adevărul cu privire la sursa îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş. Potrivit corespondentului RRA Cristian Matei, Marius Badea susţine că a luat toate măsurile de siguranţă şi că îi vine greu să creadă că ar putea fi o legătură între produsele sale şi moartea copiilor:
„Toate controalele au dovedit că ne facem datoria cu responsabilitate. Utilajele sunt de ultima generaţie, sunt pornite în prezenţa mea. Implicarea mea şi a familiei mele a fost maximă. Am pus mai mult decât suflet. Acolo am copilărit (la Brădet – n.r) şi am vrut să dezvolt zona”, a declarat acesta.
El a explicat că fabrica nu este închisă, ci doar secţia unde se face brânza proaspătă, cea de la care s-ar fi îmbolnăvit bebeluşii din Argeş.
„Nu vom mai face produse până nu vom avea rezultate sigure. Nu vrem să punem siguranţa copiilor sau a altora în pericol”, a adăugat.
Marius Badea a izbucnit în lacrimi în timpul declaraţiilor, spunând că nu crede că fabrica îşi va mai putea continua activitatea şi că va intra în faliment.