Patru inventatori curajoşi care au schimbat lumea şi de care probabil nu ai auzit

Publicat de Cosmin Meca, 29 mai 2017, 14:16

Sunt unele lucruri în viaţa noastră pe care le luăm de-a gata, fără să ne pese de ele. Lucruri precum frânele la lift, airbag-urile la maşini şi multe altele. Acestea erau cândva doar idei care au apărut în minţile marilor gânditori.

Însă, ideile nu sunt suficiente pentru a ajunge la un rezultat, cel puţin în contextul de faţă. Aceşti patru inventatori prezentaţi în articol au avut nevoie de curaj, perseverenţă şi desigur, mult timp la dispoziţie, relatează descopera.ro

Gordon Giesbrecht

Dr. Giesbrecht este un profesor de termofiziologie la Universitatea Manitoba şi este cunoscut pentru cercetările sale în cazul hipotermiei. Acesta a susţinut că multe decese care au loc din cauza scufundării în apă rece nu sunt datorate hipotermiei, ba din contră, multe decese au loc înainte din cauza şocului produs de apa rece, care aduce cu sine hiperventilaţia.

Doctorul a emis principiul „1-10-1”, o metodă facilă de a memoriza cele trei faze ale scufundării în apă rece şi timpul aproximativ al fiecăreia.

Principiul a fost introdus în 19 februarie 2004 la Late Night With David Letterman, precizând că „dacă vei cădea în apă foarte rece, nu te panica şi ţine minte că ai un minut la dispoziţie pentru a-ţi controla respiraţia, apoi 10 minute în care te poţi mişca eficient pentru a ajunge la suprafaţă şi o oră până să se instaleze hipotermia”.

Partea şi mai fascinantă este că doctorul a testat acest principiu pe el, reuşind să-şi coboare temperatura corpului mai jos de 35 de grade, adică etapa II a hipotermiei (etapa III înseamnă deces). A încercat acest principiu de 33 de ori, dobândindu-şi porecla de „Doctorul Îngheţată” (Dr. Popsicle).

Jonas Salk

Salk a fost un virolog american al mijlocului de secol XX şi mulţumită lui lumea este mai sigură odată cu inventarea vaccinului împotriva poliomielitei, această afecţiune fiind foarte răspândită.

Având parte de finanţări substanţiale, medicul şi-a putut dedica timpul şi energiile creării acestui vaccin. În 1952, după ce vaccinul a fost testat cu succes pe mii de maimuţe, a fost suficient de încrezător să-l testeze pe oameni. Primul subiect a fost chiar el. Au urmat soţia şi cei trei copii ai săi. Şi acest experiment a avut succes şi Salk a anunţat pe 26 martie 1953 că primul test pe oameni s-a încheiat.

În următorul an, vaccinul împotriva poliomielitei a ajuns în testele clinice de amploare, fiind cel mai mare experiment medical public din istoria Statelor Unite. În vara anului 1954, aproximativ 1,8 milioane de oameni, printre care sute de mii de elevi, au fost testaţi cu acest vaccin. Pe 12 aprilie 1955, vaccinul lui Salk a fost introdus în sistemul medical şi este folosit şi astăzi.

Elisha Graves Otis

Elisha Otis a fost un industriaş născut în 1811, lângă Halifax, Vermont. Acesta a fondat Otis Elevator Company şi a fost inventatorul frânei de lift.

În timp ce făcea curat în fabrica în care lucra, Otis a început să se întrebe cum putea duce tot molozul la etajele superioare ale fabricii. Existau la acea vreme platforme, dar erau prea fragile pentru o asemenea încărcătură. Împreună cu fiii lui, acesta a început să lucreze la un mecanism de siguranţă. L-au testat şi a fost un succes.

La început, nu a încercat să vândă sau să prezinte invenţia. Apoi a decis să creeze compania de lifturi. Afacerea nu a mers bine în primele luni, dar din fericire, a apărut o oportunitate de a prezenta invenţia publicului larg, în anul 1854, la New York World’s Fair. Pentru a demonstra siguranţa sistemului de frânare, Otis s-a folosit drept cobai.

Acesta a uimit asistenţa atunci când a ordonat ca singurul fir care ţinea liftul să fie tăiat, cu el pe platformă. Liftul a căzut doar câţiva centimetri înainte de a fi oprit de frâne.

Odată cu trecerea timpului, astfel de lifturi au devenit modele standard şi au putut duce la construirea zgârie-norilor şi a lifturilor de încărcătură mare folosite în industrie.

Lawrence Patrick

În anii ’40 nu existau prea multe informaţii despre rezistenţa corpului uman, oricum, nimic similar cu experimentele actuale care simulează accidente de maşină.

Detroit Wayne State University a fost printre primele instituţii care au realizat cercetări mai riguroase cu privire la efectele accidentelor rutiere asupra corpului uman. Ceea ce ne duce la un nume – Lawrence Patrick.

Patrick a fost director al acestei universităţi şi profesor în cadrul ei din 1958 în 1976. În 1965, a devenit director la Wayne State Biomechanics Research Center. Deşi avea acest CV, Patrick nu a ezitat să facă „munca de jos”. Ba chiar mai mult, şi-a riscat viaţa, fiind voluntar în diverse tipuri de teste de impact.

A primit lovituri în piept cu greutăţi de 10 kg pentru a evalua efectele asupra cutiei toracice. A mers pe şine de peste 400 de ori la viteze mari pentru a vedea efectul decelerării asupra organismului. A avut greutăţi aruncate pe obraji pentru a observa care sunt mecanismele care duc la fracturarea oaselor craniene.

Altfel spus, Patrick le făcea pe toate, de la director la manechin de teste, şi asta spre binele multor oameni. Datele culese în timpul experimentelor au dus la sisteme de siguranţă care au salvat nenumărate vieţi, de la chestiuni concrete precum airbag-uri la elaborarea unei noi metode de testare prin simularea accidentelor.

Pentru contribuţiile sale, a primit numeroase onoruri. Lawrence a murit de boala Parkinson în 2006, la vârsta de 85 de ani.