Patru românce la Grand Prix-ul de la Jeju
Publicat de Cosmin Meca, 26 noiembrie 2015, 08:15 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:16
România va fi reprezentată de patru sportive la Grand Prix-ul de judo de la Jeju (Coreea de Sud), care are loc de astazi până sâmbătă: Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Andreea Chițu (52 kg), Loredana Ohâi (57 kg) și Corina Căprioriu (63 kg).
Ungureanu, care are o victorie importantă anul acesta, la Grand Slam de la Baku, va intra direct în optimi, contra învingătoarei dintre Shushila Devi Likmabam (India) și Oh Yeunju (Coreea de Sud).
Chițu, vicecampioană mondială în ultimii doi ani la cat. 52 kg și medaliată cu aur în 2015 la Jocurile Europene, va debuta și ea în optimi, adversara sa urmând să fie germanca Maria Ertl sau finlandeza Jaana Sundberg.
Și Loredana Ohâi va intra direct în turul secund, la cat. 57 kg, adversara sa fiind învingătoarea dintre Camila Minakawa (Israel) și Enkhriilen Lkhagvatogoo (Mongolia).
Corina Căprioriu, vicecampioană mondială anul acesta și învingătoare la turneul Grand Slam de la Baku, ambele succese la cat. 57 kg, va evolua din nou la cat. 63 kg, urmând să o înfrunte în primul tur pe taiwaneza Huang Shih Han.
Sursa: Agerpres