Pe urmele Moromeţilor
Publicat de Liviu Goga, 29 iulie 2016, 07:24
A XV-a ediţie a Concursului naţional de literatură “Pe urmele Moromeţilor”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Marin Preda” şi Primăria din Siliştea Gumeşti, se va desfăşura pe 6 august 2016. Ca în fiecare an, manifestarea va fi sponsorizată de o fiică a satului în care s-a născut marele scriitor Marin Preda, Adriana Sgarbură, aceasta fiind şi iniţiatoarea concursului. Evenimentul din acest an marchează împlinirea a 94 de ani de la naşterea scriitorului (n. 5 august 1922 în Siliştea Gumeşti). Concursul va avea două secţiuni, una de creaţie literară pentru elevii din clasele IX-XII şi una pentru elevii din clasele V-VIII care constă într-un concurs de întrebări şi răspunsuri privind opera scriitorului Marin Preda.