Percheziții DNA la CJ Gorj
Publicat de Cosmin Meca, 19 aprilie 2024, 09:47
Procurorii DNA au făcut joi percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Gorj şi în alte 12 locaţii, într-un dosar de corupţie legat de modalitatea în care au fost încheiate de către funcţionarii publici contracte de achiziţii cu diverse societăţi comerciale.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, anchetatorii au ridicat documente de la CJ şi din cele 12 locaţii, printre care și domiciliul vicepreședintelui CJ, Dorin Tașcău. Acesta a confirmat că au avut loc descinderi la casa lui din Tîrgu Jiu și la biroul din consiliu.
El a negat că ar fi administratorul firmelor vizate de anchetatori. Descinderi au fost și la Primăria comunei Stejari, din județul Gorj , la casa primarului din localitate, Robert Păiuși, dar și în alte locații din comună cum ar fi centrul medical.
Acuzațiile aduse primarului se referă la modalitatea prin care cantități uriașe de combustibil au fost folosite în interes personal de acesta și de apropiați ai lui și decontate din bani publici.