Percheziții la Spitalul Județean Argeș
Publicat de Cosmin Meca, 21 septembrie 2017, 20:00
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată efectuează mai multe percheziții în județul Argeș, într-un dosar legat de activitatea Spitalului Județean.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna noiembrie 2012, 3 persoane fizice şi o societate comercială au constituit un grup infracțional organizat, ce a funcționat până la sfârșitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave a unui spital din județul Argeș, precizează un comunicat al DIICOT.
Potrivit procurorilor, „în cadrul grupului infracțional organizat, doi dintre membri și societatea comercială au avut rolul de a pune la dispoziție contul deschis de această societate la trezorerie pentru transferarea sumelor de bani delapidate, ce urmau să fie retrase ulterior din conturile bancare ale societăţii de către cele două persoane – administratorii în drept și în fapt ai societăţii comerciale.
Cel de-al treilea membru al grupului infracţional organizat, economist în cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului a avut rolul de a completa și de a determina persoanele responsabile din cadrul spitalului să semneze fără vinovăție ordine de plată cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului și codul de identificare fiscală și contul IBAN al societăţii comerciale controlate de grupul infracțional”.
Procurorii fac cercetări față de cele trei persoane și societatea comercială pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
În aceeași cauză, se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de perturbare a funcționării sistemelor informatice constând în aceea că documentele întocmite în fals și datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului și a dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești.
Sursa: romanialibera.ro