Polițiștii craioveni au continuat ieri activitățile de identificare și acordarea primului ajutor persoanelor fără adăpost, având în vedere temperaturile extrem de scăzute din această perioadă.
Un echipaj al Secției 3 Poliție, aflându-se în serviciul de patrulare, l-au depistat, pe strada Traian Lalescu, pe S.MARIAN, 29 de ani, din comuna Moțăței, Dolj, persoană fără adăpost, care a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la U.P.U. Craiova pentru a fi examinat medical, urmînd a fi internat la Centrul Social de Urgenţă “ Sfântul Vasile-Asociaţia Vasiliada“ din Craiova.
De asemenea, poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 4 Poliţie i-au depistat, pe str. Principatele Unite, pe L.DANIEL, 36 de ani şi L.LIVIU, 35 de ani, ambii fără adăpost, care au fost preluaţi de un echipaj de la ambulanţă şi transportaţi la UPU Craiova. Ulterior aceștia au fost internaţi la Centrul Social de Urgenţă “ Sfântul Vasile-Asociaţia Vasiliada“ din Craiova.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.