Personalitatea anului 2015
Publicat de Liviu Goga, 28 decembrie 2015, 14:08
Cancelarul german Angela Merkel a fost desemnată personalitatea cea mai influentă a anului 2015 de către agenţia de ştiri France Presse.
Conducerea redacţiei franceze şi-a motivat decizia prin rolul jucat de şefa executivului german în politica europeană a porţilor deschise faţă de valul de imigranţi, dar şi pentru modul ferm în care s-a implicat în soluţionarea crizei datoriilor greceşti.
Angela Merkel a fost desemnată personalitatea anului şi de redacţia Time Magazine.
Pe locul al doilea în clasamentul agenţiei France Presse se află preşedintele Rusiei Vladimir Putin, urmat de Papa Francisc.