Personalitatea zilei: Lionel Messi!
Publicat de Cosmin Meca, 24 iunie 2015, 07:10
Nascut la 24 iunie 1987 in Argentina, Lionel Andrés Messi, este considerat drept cel mai bun jucător din generația sa, și unul dintre cei mai buni din istoria fotbalului, fiind nominalizat la Jucătorul anului până la vârsta de 21 de ani. El a fost desemnat de FIFPro „tânărul jucător al anului” timp de trei ani consecutiv în perioada 2003-2005. Stilul său de joc a atras comparații între el și legenda fotbalului Diego Maradona, care l-a declarat succesorul său.
Messi a fost golgheterul Campionatului mondial de tineret din 2005 marcând două goluri chiar în finală. La scurt timp după, a devenit un membru cu drepturi depline la prima reprezentativă. În 2006 el a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat la Campionatul Mondial, și a câștigat medalia de argint la Copa America în anul următor. La Olimpiada din Beijing el a câștigat primul trofeu cu naționala mare, medalia de aur cu echipa olimpică de fotbal a Argentinei.
În 2009, 2010 și în 2011 a primit premiul Balonul de aur pentru cel mai bun fotbalist al anului egalând performanța lui Michel Platini, singurul jucător din istorie care reușise să câștige până în acel moment 3 baloane de aur consecutiv. În 2012 depășește această barieră, fiind singurul jucător din istorie care câștigă al patrulea consecutiv balon de aur.
Messi se afla in prezent la 10 goluri de recordul all-time de goluri la naţionala Albiceleste, stabilit de Gabriel Batistuta, însă este cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, depăşindu-l pe Raul!