Personalitatea zilei: Ryan Reynolds!
Publicat de Cosmin Meca, 23 octombrie 2016, 07:02
Ryan Rodney Reynolds, nascut la 23 octombrie 1976, este actor canadian de film și televiziune, cel mai cunoscut pentru rolurile sale din filme ca Definitely, Maybe, The Proposal și The Change-Up.
Ryan a jucat pentru prima dată în „Hillside” (1990), un serial siropos, pe perioada ’91-’93, după care a mai jucat în filme de mâna a doua. A prins un rol în serialul lui Glenn Close: „Serving in Silence: The Margarethe Cammermeyer Story” (1995), urmând mai târziu să joace în filmul de televiziune „In Cold Blood” (1996).
Crezând că norocul l-a părăsit, Reynolds a fost hotărât să se lase de actorie, însă întâlnirea cu un alt actor canadian, Chris Martin, i-a schimbat părerea, cei doi mutându-se împreună în L.A.
Rolul în care a debutat cu succes a fost cel dintr-un serial ce nu a fost bine primit de către critici iniţial, „Two Guys, a Girl and a Pizza Place”, dar care a devenit foarte bine cotat în al doilea sezon.
Filmul pentru adolescenţi, „Van Wilder”, i-a adus lui Ryan celebritatea. Alte filme precum „Blade Trinity” şi „Smokin’ Aces” nu au făcut decât să-i consolideze poziţia de movie-star.
În viaţa personală, Ryan a început o relaţie amoroasă cu cântăreaţa canadiană Alanis Morissette, în anul 2002, urmând sa-şi anunţe logodna în iunie 2004. În februarie 2007, prietenii lor apropiaţi au anunţat că aceştia au decis de comun acord să pună capăt relaţiei.
Imediat după sfarşitul relaţiei cu Morissette, Reynolds începe o nouă relaţie cu actriţa Scarlett Johansson, anunţându-şi angajamentul pe 5 mai, 2008. S-au căsătorit pe 27 septembrie 2008, ceremonia având loc lângă Tofino, Columbia Britanică.
În octombrie 2008, Reynolds a scris pentru „The Huffington Post” cu privire la planul lui de a alerga la maratonul oraşului New York pentru tatăl său, care suferă de boala Parkinson.
În 2009, Ryan Reynolds joacă alături de Sandra Bullock în comedia romantică „The Proposal”, în rolul principal (Andrew Paxton), filmul devenind cu rapiditate una dintre cele mai de succes comedii romantice ale ultimilor zece ani, conform cinemagia.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.