Peste 1.000 de elevi din Olt s-au înscris la Bac-ul de toamnă
Publicat de Cosmin Meca, 21 august 2016, 09:49
Peste 1.000 de elevi din Olt s-au înscris pentru a susţine sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. De luni, 22 august, încep probele scrise la limba română, (22 august), materia obligatorie a profilului (24 august) şi materia la alegere (26 august).
Primele rezultate vor fi făcute publice luni, 29 august. În aceeaşi zi, între orele 16.00-20.00, elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor avea posibilitatea depunerii contestaţiilor. Joi, 1 septembrie, vor fi afişate rezultatele finale ale Bacalaureatului de toamnă. La prima sesiune a Bacalaureatului din acest an, rata de promovabilitate în judeţul Olt a fost de 59,75%, crescând uşor după rezolvarea contestaţiilor – 60,91%.