Peste 100 de solicitări la ISU Mehedinţi
Publicat de Cosmin Meca, 6 ianuarie 2020, 15:30
În minivacanţa de Revelion, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al judeţului Mehedinţi au fost înregistrate 110 solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea privind acordarea asistenţei medicale de către echipajele SMURD.
În perioada 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru stingerea a 19 incendii, salvarea unui animal, acordarea primului ajutor şi asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la cinci accidente rutiere, pentru transportarea a trei persoane supraponderale cu probleme medicale, deblocarea uşii unui apartament, dar şi pentru supravegherea zonei la manifestările publice organizate în noaptea de Revelion, pe strada Crişan.
De asemenea, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală celor 80 de persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112.
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 19 incendii, 11 dintre acestea manifestându-se la vegetaţie uscată, cinci la case de locuit, alte trei izbucnite la un depozit de furaje, un gard din lemn şi un autoturism.
Cele 11 incendii de vegetaţie uscată au izbucnit ca urmare a folosirii focului deschis şi au fost stinse de pompierii mehedinţeni în limitele găsite, majoritatea fiind anunţate în scurt timp de la producerea lor. Două incendii, izbucnite sâmbătă pe raza localităţilor Baloteşti şi Cerveniţa au afectat suprafeţe mai mari de teren, circa 30 de hectare, respectiv circa 10 hectare, acestea fiind stinse de pompierii militari din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin.
Un incendiu care a provocat pagube semnificative a izbucnit la o casă din oraşul Strehaia, în data de 31 decembrie, fiind mobilizate pentru stingerea acestuia două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Strehaia cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la două încăperi şi la acoperişul acesteia, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa alăturată. În sprijin, a acţionat şi un echipaj din cadrul Detaşamentului Dr. Tr. Severin cu o autospecială de stingere. Deşi incendiul a fost stins în limitele găsite, flăcările au cuprins materialele textile depozitate în cele două încăperi, tâmplăria din pvc, tavanele din lambriuri de lemn şi rigips, precum şi un calculator, degradându-se grinzile de la şarpanta din lemn şi învelitoarea din tablă, pe o suprafaţă de circa 100 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Alte patru incendii manifestate la locuinţe în localităţile: Balta Verde, Hotărani, Orşova şi Strehaia, au avut drept cauze probabile folosirea coşurilor de fum neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile, dar şi coşurile de fum necurăţate.
Pentru prevenirea unor tragedii, ca urmare a nerespectării de către cetăţeni a unor reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor, le reamintim acestora că este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.
În podurile clădirilor, coşurile trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc). De asemenea, acestea se tencuiesc, atât pe interior, cât şi la exterior, şi se dau cu var, pentru a se observa cu uşurinţă eventualele fisuri.
ESTE INTERZIS a se folosi coşurile de zid necurăţate, netencuite sau deteriorate.