Peşte alterat sau ţinut în condiţii necorespunzătoare în unele hipermarketuri
Publicat de Cosmin Meca, 25 mai 2019, 20:00
Peste o tonă şi jumătate de peşte alterat sau ţinut în condiţii necorespunzătoare au descoperit inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în urma controalelor făcute în hipermarketuri din Bucureşti şi Ilfov.
Marfa a fost retrasă de la vânzare şi au fost date amenzi de 200 de mii de lei. ANPC susţine că peştele a fost adus în ţară deja stricat şi contaminat. În plus, era expus la vânzare fără să fie congelat corespunzător.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Pârvu, a atras atenţia că numărul agenţilor economici care încalcă legislaţia în domeniu este din ce în ce mai mare.
El spune că, în pofida nemulţumirilor exprimate de reprezentanţii mediului de afaceri, va merge mai departe cu adoptarea ordinului privind înăsprirea amenzilor.