Peste două mii de cadre medicale au fost vaccinate
Publicat de Puiu Vulea, 29 decembrie 2020, 08:56
Peste două mii de cadre medicale au fost vaccinate, până acum, în ţara noastră. A fost raportată o singură reacţie adversă, minoră, de tip alergic. Printre cei care au ales să se vaccineze se numără şi medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş, din capitală, care insistă că, pentru oprirea pandemiei, este nevoie ca şi populaţia să se imunizeze, nu doar personalul sanitar.
Eventualele reacţii adverse, apărute după injectarea vaccinului, pot fi semnalate pe o platformă online, ce poate fi accesată pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, la secţiunea – VACCINARE COVID-19. Pe de altă parte, cei care doresc să se imunizeze se pot programa pe platforma informatică „vaccinare-covid.gov.ro”. În această fază se pot înscrie persoanele prevăzute în prima etapă a campaniei, respectiv lucrătorii din domeniul sănătăţii şi din centrele de îngrijire. Ulterior, platforma va putea fi folosită şi de cei care vor să fie vaccinaţi în etapele a doua şi a treia, adică persoanele cu grad de risc şi lucrătorii din domenii-cheie şi, în cele din urmă, restul populaţiei.