Peste o sută de sarcofage, descoperite la Saqqara, în Egipt
Publicat de Lica Simona, 17 noiembrie 2020, 16:30
Peste o sută de sarcofage, datând de mai bine de 2.500 de ani, pictate în culori extrem de bine conservate, au fost descoperite, recent, în Egipt. Sicriele din lemn aparțineau unor înalți demnitari din perioada târzie și perioada ptolemeică a Egiptului antic, scrie rfi.ro. Acestea au fost găsite în trei puțuri funerare, la adâncimi de 12 metri, în necropola Saqqara, la sud de Cairo.
Saqqara, unde se află mai multe piramide, mănăstiri antice și cimitire pentru animale, este o vastă necropolă a vechii capitale egiptene Memphis, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cea mai recentă descoperire a venit la mai puțin de o lună, după ce arheologii din zonă au găsit alte 59 de sicrie din lemn, bine conservate și sigilate, datând și ele de mai bine de 2.500 de ani. Au fost descoperite, de asemenea, mai mult de 40 de statui ale zeităților antice, și câteva măști funerare.
Sarcofagele vor ajunge în mai multe muzee din Egipt, inclusiv Grand Egyptian Museum (GEM), de pe platoul Giza. Situat lângă faimoasele piramide din Giza, GEM ar trebui să fie inaugurat în 2021, după mai multe amânări. Se așteaptă ca o altă descoperire din vasta necropolă Saqqara să fie anunțată, în decembrie 2020 sau la începutul anului 2021. Arheologii speră să găsească, tot în această zonă, un atelier în care se fabricau sicrie din lemn pentru mumii.
Egiptul speră că descoperirile arheologice vor stimula turismul, un sector care a avut mult de suferit, de la revoluția din 2011, până la pandemia de coronavirus de astăzi.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.