Peste un milion de hectare de teren agricol sunt afectate, în acest an, de secetă
Publicat de Cosmin Meca, 7 mai 2020, 17:32
Peste un milion de hectare de teren agricol sunt afectate, în acest an, de secetă, zonele cu cele mai mari probleme fiind Moldova și Dobrogea, a spus, astăzi ,la Radio România, ministrul agriculturii, Adrian Oros.
El dă, însă, asigurări că există rezerve suficiente pentru asigurarea necesarului intern de produse alimentare. Fermierii afectați vor fi despăgubiți, a subliniat ministrul, iar dacă va fi nevoie, autoritățile ar putea aplica din nou măsura întreruperii exportului de produse de strictă necesitate.
Ministrul agriculturii a mai precizat că în această perioadă se face evaluarea sistemelor de irigații, care sunt vechi și neproductive, și se va încerca extinderea lucrărilor în zonele cele mai afectate.