„Pianul Călător” ajunge astăzi la Drobeta-Turnu Severin
Publicat de Cosmin Meca, 5 mai 2016, 09:36
După un periplu muzical început la Chişinău pe 24 martie şi continuat în 13 oraşe din România ,”Pianul Călător” ajunge joi, 5 mai 2016, în premieră, la Drobeta-Turnu Severin. Horia Mihail şi pianul său călător vor face ca, după mulţi ani, în frumoasa sală de spectacole a Palatului Cultural „Theodor Costescu” să răsune din nou acordurile romantice ale muzicii lui Frédéric Chopin. Recitalul, cu siguranţă unul de gală, este unul dintre primele evenimente culturale de marcă desfăşurate în Palatul Culturii severinene după recenta sa inaugurare. Aşadar, unul dintre cele mai frumoase proiecte muzicale ale Radio România, din ultimii ani, este aşteptat cu mare interes de publicul meloman din oraşul de la Dunăre, lipsit în ultimi ani de evenimente culturale de excepţie. Dincolo de îndemnul de a veni în număr cât mai mare la recitalul din această seară de la Drobeta-Turnu Severin, ar fi mai fi de spus că periplul „Pianului Călător” nu se va opri aici. El va continua în următoarele zile la Turda, Alba-Iulia, Oradea, Bucureşti, Cluj-Napoca şi se va încheia la Dumbrăveni, pe 21 mai.