Piaţa „bulgarilor” din Calafat, distrusă de un incendiu
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2017, 15:18
O piaţă din Calafat, cunoscută ca „Piaţa bulgarilor” a fost distrusă, în timpul nopţii de duminică spre luni, din cauza unui incendiu, lăsând peste 40 de comercianţi fără marfă. Autorităţile locale caută soluţii pentru a-i sprijini pe cei păgubiţi, transmite mediafax.
Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, incendiul a izbucnit duminică noaptea, în jurul orei 1 şi s-a extins, cuprinzând întreaga hală, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Un refugiu de călători aflat în apropiere a fost şi el cuprins de flăcări, pompierii având nevoie de mai bine trei ore pentru a lichida incendiul.
„Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală care cuprindea 42 standuri în care se comercializau diferite produse, din municipiul Calafat. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta în interiorul halei la materiale textile, mase plastice şi alte produse nonalimentare. În urma acestuia, au ars materialele din interiorul halei şi hala pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, un refugiu de călători aflat în vecinătatea obiectivului afectat, un automat stradal de cafea, aproximativ 50 metri liniari de cabluri electrice şi de comunicaţii”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Cauza probabilă a incendiului nu a fost încă stabilită, dar municipalitatea spune că încearcă să-i sprijine pe comercianţii care aveau mărfuri în piaţă.