Piață volantă, în centrul Craiovei
Publicat de Cosmin Meca, 2 noiembrie 2019, 09:00
În Centrul Craiovei este organizată, și în acest wekeend, o piață volantă, locaţia fiind aceeaşi din ultimele două săptămâni, în zona pietonală a străzii Theodor Aman, între Casa de Pensii şi English Park.
De aici, astăzi și mâine, craiovenii pot să-si achiziţioneze direct de la producători o gamă foarte diversificată de produse: flori, fructe şi legume proaspete, preparate tradiţionale din carne, brânzeturi, miere și produse apicole, fructe uscate, dulceţuri, băuturi şi conserve de casă.
Piața Volantă își va desfășura activitatea în zona pietonală a străzii Theodor Aman din Centrul Istoric al Craiovei, între Casa de Pensii și English Park, în fiecare weekend, până pe 24 noiembrie 2019.