Piesa lunii februarie la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier – Sabia lui Alexandru Ioan Cuza
Publicat de Cosmin Meca, 5 februarie 2020, 14:57
Piesa lunii februarie
Sabia lui Alexandru Ioan Cuza
Era o armă de paradă care a aparținut lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), în perioada când acesta a deținut funcția de Pârcălab de Covurlui (Prefect al Județului Galați) înainte de a fi ales domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei.
Cel mai probabil, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza la 11.02.1866, la fel ca alte obiecte care au aparținut domnitorului, și această piesă a fost achiziționată de familia Capșa, recunoscută în epocă ca o familie de colecționari renumiți.
De altfel, Dr. C.I. Istrati – Capșa a deținut și funcția de comisar general al celebrei expoziții organizate in 1906, în cinstea Regelui Carol I (1866 – 1914), cu prilejul jubileului regal.