”Pietre care cresc” sau ”ouă de dinozauri”?

Publicat de Cosmin Meca, 20 iunie 2015, 08:23

În localitatea Costești, județul Vâlcea, pe drumul național 67 Rm. Vâlcea-Tg.-Jiu, se află Rezervația Națională Muzeul Trovanților.

Denumirea de trovanți a fost dată de  geologul Gh. Munteanu Murgoci cu evidente trimiteri la cuvântul trovati=copii găsiți. Explicația ar fi simplă. Apar în anumite zone unde se află cariere de nisip, natura lucrează la constituirea lor ca formațiuni, iar trecerea vremii nu duce la eroziunea pietrelor, din contră, la creșterea lor, mai ales după ploaie. De aici numeroase credințe și legende legate de”pietrele care cresc”.

Asemenea conglomerate, științific denumite concrețiuni grezoase mai sunt de reperat și în alte zone ale lumii.

Temenul de trovant este însă românesc, a fost pentru prima dată folosit în anul 1907 în lucrarea „Terțiarul din Oltenia” a naturalistului Gheorghe Murgoci. Impresionantă imagine a acestor pietre mari, ieșite din peretele carierei de nisip și care, după ploaie cresc, apărându-le formațiuni mici și contrazicând astfel procesul de eroziune a pietrelor.

Formele acestor trovanți ne duc cu gândul la sculpturile lui Brâncuși: de la șlefuirea naturii la arta de a esențializa piatra este un drum de milioane de ani. Este arta desăvârșirii naturii, nu este mimesis-ul antic, este chiar frumosul natural topit în cel estetic până la desăvârșire.

De trovanți se leagă numeroase credințe. Pentru că, paradoxal, cresc și nu se erodează, localnicii consideră că sunt semne ale sporului.

Dincolo de povești și legende rămân pietrele care cresc doar în locul dăruit de Dumnezeu, un asemenea loc este Costești, Vâlcea, unde parfumul salcâmilor în prag de cireșar te face să crezi că raiul este aici, iar pietrele cu viață își așteaptă oamenii cu har.

Un eseu de Gabriela Rusu-Păsărin