Pif – trecutul vine după noi

Publicat de Liviu Goga, 10 septembrie 2015, 12:58 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:36

Pif – trecutul vine după noi

                                                                            de Viorel Pîrligras

Recent apărut, numărul pe septembrie al revistei de cultură “Mozaicul” îmi găzduieşte un articol despre revista de benzi desenate care a marcat copilăria generaţiei mele. Nu, nu este vorba despre “Cutezătorii”, aşa cum aţi crede – aceasta nu poseda decât o pagină BD, ci de legendarul săptămânal “Pif”.

Drogul Pif şi efectul de tsunami în lumea nostalgicilor BD Super Pif et sa drôle de bande, editat de L’Humanité, 2015 – 192 de pagini. Pentru o anumită generaţie, mai vârstnică, cuvântul „Pif” trezeşte reverberaţii speciale, fiind revista exotică de benzi desenate ce colora colecţiile tinerilor din anii 60, 70, 80… În fapt, „Pif Gadget”, numele din „perioada de aur”, dar şi din „epoca de aur”, este doar o verigă temporală din lanţul săptămânalului editat de o companie afiliată Partidului Comunist Francez, numindu-se succesiv „Le Jeune Patriote”, apoi „Vaillant. Le Journal le plus captivant”, „Vaillant. Le Journal de Pif”, „Pif Gadget”, „Le Nouveau Pif” şi „Pif”. Cu un tiraj mediu de 500.000 de exemplare, apogeul atingând un milion de exemplare, revista a beneficiat, datorită „Intenaţionalei”, şi de o bună difuzare în ţările comuniste ale Europei de Est. România nu s-a limitat doar la distribuţia revistei, ci a multiplicat şi produse conexe, precum „Rahan” sau „Corinne et Jeannot”, unele imprimate chiar la Craiova. În plus, graţie concursurilor BD lansate în colaborare cu „Cutezătorii”, „Pif” a însemnat, practic, şi o şcoală a autorilor de benzi desenate, puternic influenţaţi de grafismul şi personajele promovate în revistă. Bucureşteanul Mircea Arapu şi-a urmat visul şi, ajuns în Franţa la finele anilor 70, a reuşit să intre în mediul BD şi să deseneze personajele-cult Pif, Placid şi Muzo şi, mai ales, Fantoma Arthur. Cu mici şi nesemnificative excepţii, revista n-a fost impregnată de ideologia de partid, singurele atuuri „politice” fiind o morală sănătoasă şi evitarea violenţei gratuite sau a unui conţinut sexual explicit. Cu o longevitate de invidiat, revista, apărută în 1945, şi-a închis porţile în 1993 şi a cunoscut o resuscitare, neizbutită, cu apariţie lunară, între 2004 şi 2008. Iată de ce, apariţia în acestă vară, a unui „hors-série”, cum spune francezul, „Super Pif et sa drôle de bande” a creat multe valuri printre nostalgici. Realizat ca un almanah, beneficiază în general de reluări – Horace, le cheval de l`Ouest şi Supermatou de Poirier, L’Armoire Diabolique – o aventură de 44 de pagini cu Pif şi Hercule, de Clod şi Corteggiani, câteva pagini şi Les Minuscules şi Couik, de Kamb, Rahan – Tous pour un !…, de Chéret şi Lecureux, Assia – L’evlèvement, de Alvès şi Bryau şi primul episod din Corto Maltese – Le Secret de Tristam Bantam, de Hugo Pratt, o anomalie de pe atunci în tradiţia revistei, fiind primul personaj „de dreapta” ca mentalitate şi morală care apărea în paginile săptămânalului. Evident, n-a fost bine primit de la început, dar a reuşit să se impună în scurt timp prin ingeniozitatea scenariilor şi mai ales a grafismului artistic. Benzile originale prezente în revistă sunt un Pif SF – Retour vers le present, de Di Martino şi Corteggiani, în care reîntâlnim personajul malefic Krapulax, Placid şi Muzo – Intermède balnéaire, de Mircea Arapu şi Corteggiani, Placid şi Muzo – Vice Versa, de Corteggiani, Netch-Cookielie, poveste mult criticată în mediul virtual pentru libertatea grafică de a modifica aspectul fizic al personajelor lui Arnal. Revista mai conţine şi o BD publicitară, începutul seriei americane apărută la Editura Delcourt – Rocketeer, de Dave Stevens, precum şi multe jocuri de rezolvat pe plajă. Patru cărţi poştale ţin locul gadgetului clasic. A fost oare oportună resuscitarea cadavrului? Temerile editorului s-au spulberat, căci tirajul de 100.000 de exemplare s-a epuizat chiar din primele săptămâni de difuzare şi deja circulă vestea despre un almanah de iarnă, în pregătire, noul drog pentru nostalgici. Pif, un drog? Da, căci în dicţionarul urban, „pif” este denumirea dată unui sortiment ales de marijuana, indentificabilă prin mirosul fin şi calitatea excelentă. Adică toate atributele de care se bucură şi apariţia de vacanţă a celebrului personaj.

sursa: www.lumiparalele.ro