Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Plan ambitios de dezvoltare durabila

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 26 septembrie 2015, 12:15

 Liderii lumii, reuniţi la New York, în cadrul Summitului ONU, au adoptat ieri un plan ambiţios de dezvoltare durabilă pentru următorii 15 ani, ale cărui costuri sunt estimate la mai multe mii de miliarde de dolari anual, informează agenţiile internaţionale de presă. Preşedintele Klaus Iohannis, care a participat ieri la reuniune, a precizat, în context, pe un site de socializare, că „este important să ştim nu doar cum vrem să arate lumea în care trăim, ci mai ales ce lăsăm celor care vin după noi”. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat noul program şi a cerut tuturor guvernelor să adopte, la Paris, în decembrie, un acord solid şi universal privind schimbările climatice. Potrivit France Presse, Agenda de dezvoltare post-2015 stabileşte, pentru orizontul anului 2030, 17 obiective de dezvoltare durabilă, printre care: eradicarea sărăciei extreme, accesul universal la educaţie şi la sănătate, promovarea femeilor, reducerea inegalităţilor şi combaterea încălzirii climatice.

Resturi de drone rusești găsite în Tulcea
National sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 08:58

Resturi de drone rusești găsite în Tulcea

Resturi de drone rusești găsite în Tulcea: fără pagube materiale sau afectări ale...

Resturi de drone rusești găsite în Tulcea
161 de parlamentari au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis
National vineri, 17 ianuarie 2025, 15:30

161 de parlamentari au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi Senat, cu votul majorităţii deputaţilor şi...

161 de parlamentari au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a fost din nou inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990
National vineri, 17 ianuarie 2025, 15:21

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a fost din nou inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Liderul minerilor, Miron Cozma, susține că nu s-a aflat în București în iunie 1990...

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a fost din nou inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990
Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor prezidențiale
National vineri, 17 ianuarie 2025, 15:11

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu pierde procesul prin care a contestat anularea alegerilor...

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor prezidențiale
National vineri, 17 ianuarie 2025, 11:21

Vor fi reguli noi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

Vor fi reguli noi în campania electorală pentru alegerile...

Vor fi reguli noi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale
National vineri, 17 ianuarie 2025, 09:57

Protest al sindicatelor din apărare și ordine publică împotriva ordonanței „Trenuleț”

Protest al sindicatelor din apărare și ordine publică împotriva ordonanței „Trenuleț”...

Protest al sindicatelor din apărare și ordine publică împotriva ordonanței „Trenuleț”
National vineri, 17 ianuarie 2025, 08:27

Rușii au lansat un nou atac lângă România. A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea

Rușii au lansat un nou atac lângă România. A fost emis mesaj RO-ALERT în...

Rușii au lansat un nou atac lângă România. A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea
National joi, 16 ianuarie 2025, 14:48

Dosarul Mineriadei/ Încă doi foști oficiali inculpați

Foștii comandanți militari Vasile Dobrinoiu și Peter Petre – inculpați în dosarul Mineriadei din...

Dosarul Mineriadei/ Încă doi foști oficiali inculpați