Planul de reorganizare pentru Oltchim a fost aprobat
Publicat de Cosmin Meca, 11 martie 2015, 11:25
Creditorii societății Oltchim Râmnicu Vâlcea au aprobat planul de reorganizare. Conform acestuia, combinatul urmează să se spargă, activele performante fiind grupate într-o entitate separată, care va fi privatizată. „Planul B“ îl constituie funcționarea combinatului în regimul actual, acesta realizând deja un profit operațional de 700.000 de euro în luna ianuarie.
Liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat pentru Adevărul că prin planul de reorganizare votat, Oltchim trebuie să plăteasca 8,6 milioane de euro, reprezentând salariile compensatorii pentru cei disponibilizati în 2013, o altă sumă de 3,3 milioane de euro fiind salarii restante ale angajaților. Planul de reorganizare este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an, a adăugat Mihai Diculoiu.