Plata alocaţiilor majorate pentru copii se face începând cu luna mai
Publicat de Cosmin Meca, 1 mai 2019, 13:00
Alocaţia de stat pentru copii este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă aceasta prevedea că majorarea se va face „începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.