Ploaie torențială și vânt puternic pe A 2
Publicat de Cosmin Meca, 26 noiembrie 2015, 09:24
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de vânt puternic şi ploaie torenţială, existând pericol de acvaplanare. Aşadar, se impune rularea cu viteză redusă.
Având în vedere că şi pe celelalte segmente de autostradă partea carosabilă este umedă, le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza, să folosească luminile de întâlnire, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să se asigure corespunzător când efectuează manevra de schimbare a benzii de circulaţie.
Sursa: politiaromana.ro