Poemul de azi by Liliana Hinoveanu
Publicat de Cosmin Meca, 16 octombrie 2016, 13:21
La atingerea luminii
paşii mei învaţă desprinderea
te simt în aerul care îmi susţine piruetele
agăţate de pânza de păianjen
asortată cu frunze uscate
înflorise din nou liliacul
şi primăvara trecuse înr-o altă dimensiune
vieţile noastre
paralele inegale
opreau zborul într-un şpagat lamentabil la sol
totul se prăbuşeşte
sub ochii vicleni ai hienelor flamânde
simt cum muşcă din noi
până când ţipătul prelung al coioţilor va da stingerea
atunci liniştea
va pătrunde în molecule
umplându-le cu bucăţi mari de aer
infestat cu microbi
numiţi dragoste
atât de bolnavi
ţi-am împrumutat boala
dimineaţa
când somnul se lasă cumpărat pe un preţ de nimic
zi trezită cu noaptea-n cap
deşirată de sunetul insinuant al ploilor de vară
ca nişte mirese duse la adăpat
Liliana Hinoveanu