Poiana Brașov: Aglomerație, înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții
Publicat de Lica Simona, 14 martie 2021, 12:36
Este aglomerație mare, în stațiunea Poiana Brașov, în ultimul weekend, dinainte de intrarea în vigoare a restricțiilor impuse de Guvern. De la primele ore, aceștia au format o coadă la gondola care îi duce pe pârtia de schi. La fața locului, sunt prezenți și câțiva jandarmi, care le amintesc turiștilor să poarte masca de protecție și să păstreze distanța. Zăpada este, în continuare, bună de schiat, dar salvamontiștii le reamintesc turiștilor să schieze cu atenție, mai ales că, de la începutul sezonului, au intervenit în peste patru sute de incidente. Guvernul a aprobat, săptămâna aceasta, hotărârea prin care este prelungită starea de alertă, pe teritoriul României. Circulația, în afara locuinței, va fi interzisă după ora 22.00, iar cazarea în pensiunile și hotelurile de la munte limitată la 70 la sută din capacitate. Măsurile se aplică de mâine.