Politia doljeana la datorie
Publicat de Cosmin Meca, 26 decembrie 2014, 17:09
Aproape 500 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj sunt prezenți de Crăciun pe străzile din județul Dolj, scopul fiind de a asigura un climat de linişte şi siguranţă publică.
Poliţiştii de la structurile de ordine publică şi Poliţie Rutieră acţioneaza în aceste zile, în echipe de siguranţă publică şi în filtre rutiere, urmărindu-se depistarea conducătorilor auto care ar putea fi tentaţi să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, în timp ce poliţiştii de la structurile de investigaţii criminale supravegheaza locurile şi mediile cunoscute cu potenţial criminogen (cluburi, baruri și discoteci ). De asemenea, poliţiştii de investigarea fraudelor se află în zona marilor complexe comerciale şi în piețele agroalimentare pentru prevenirea şi combatarea actelor de comerţ ilicite.
Pe de altă parte, poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase îi vor avea în vedere pe cei care comercializează materiale pirotehnice interzise.