Poliția Locală Târgu Jiu, atenție sporită cu ocazia Zilelor Municipiului
Publicat de Puiu Vulea, 15 mai 2017, 15:54
Cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu Jiu, echipajele din cadrul Seviciilor de Ordine Publică, Serviciului Circulație Rutieră și Biroului Control Comercial ale Poliției Locale vor fi prezente la toate manifestările desfășurate pe parcursul săptămânii, în zonele de interes public. Astfel, au fost instituite măsuri privind asigurarea ordinii și siguranței publice în zonele de responsabilitate, prevenirea faptelor antisociale, fluidizării circulației rutiere și prevenirii blocării traficului rutier în zonele aglomerate, ori parcarea autovehiculelor în locuri nepermise.
Se va acționa pentru prevenirea și combaterea activității de comerț ce se desfășoară fără respectarea legislației în vigoare, iar în domeniul protecției mediului, în atenția polițiștilor locali vor fi agenții economici și persoanele fizice care depozitează necontrolat și în alte locuri decât cele autorizate, deșeuri sau ambalaje.
Zonele asupra cărora va fi acordată o atenție deosebită și unde vor fi suplimentate efective sunt: Insulița Jiului, Parcul Central, Strada Victoriei, cu precădere aleea pietonală, Amfiteatrul din Zona Centru și Piața Prefecturii.
De asemenea, polițiștii locali vor participa direct la procesiunea închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, protectorii municipiului Târgu Jiu, totodată, fiind luate măsuri de ordine și siguranță publică, dar și de fluidizare a traficului rutier și pietonal în zona Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena, cât și pe traseul de desfășurare.