Polițiști din Olt trimși în judecată pentru abuz în serviciu
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2023, 10:59
Patru poliţişti din judeţul Olt au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că au tergiversat dispunerea măsurilor corespunzătoare în cazul dispariţiei minorei Alexandra Măceşanu, în urmă cu patru ani.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Caracal. Curtea de Apel Craiova a decis, în 30 mai, în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefan Risipiţeanu la 12 ani de închisoare, pentru viol.