Pompierii militari intervin astăzi pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din nordul şi centrul judeţului Vâlcea
Publicat de Cosmin Meca, 12 decembrie 2021, 18:00
Pompierii militari intervin astăzi pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din nordul şi centrul judeţului Vâlcea, până acum, fiind anunţate inundaţii în patru locuinţe din trei localităţi. Este vorba de 2 gospodării din Racoviţa şi câte una în Brezoi şi Horezu.
La cele patru locuințe este apă şi în subsolul construcţiilor, au precizat forțele de intervenție. Judeţul Vâlcea se află astăzi până la ora 24,00, sub avertizare hidrologică cod portocaliu pe râurile Lotru şi Olteţ, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a cedării apei din stratul de zăpadă fiind posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici ce pot duce la inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri.