Poveștile clipei: „Bătrânul cu ochi violeți”
Publicat de Davian Vlad, 21 ianuarie 2017, 19:35 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:13
Bătrânul cu ochi violeți își vântură gândul printre cețurile dese ale nerecunoștinței. Și își înalță mândru umerii inegali pe care și-a așezat în pripă desaga cu amintiri cărunte și bufnița cocoșată ce-și ascunde neliniștile după pleoapele de bronz ale înțelepciunii. În spatele său picotesc povești nespuse, în față roiesc necuviințe iertate, iar deasupra își rotunjesc zborul triumfurile alungate din arena unde palmele nu se mai fac auzite și unde visul se îneacă în amăgiri necuprinse. Și copilul din el mângâie certitudinile uitate cu mirări deocheate, și își odihnește privirea grăbită pe muchiile netede ale ambițiilor amânate, și driblează scurt cântecul de sirenă al tăcerilor eterne. Apoi ridică deasupra capului cupa din care abia se mai aud ariile gloriei de altădată și scandările mulțimilor ce-și tot caută renașterea la fiecare colț de istorie.
Text: Davian Vlad
Foto: Dan Păsărin
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.